Ce este și la ce sportivi îl întâlnim mai frecvent?
Este întâlnit la sportivi de orice nivel, frecvent întâlnit la alergători dar și la cicliști însă mai puțin frecvent, mers atletic dar și la skiori de fond. Reprezintă o tendinopatie a bandeletei ilio-tibiale care se acompaniază în 30 % din cazuri de o bursită.
Este a doua leziune ca frecvență întâlnită
la alergători și primă cauză de dureri laterale de genunchi.
În timpul alergării, mușchiul tensor al fasciei lata asigură
nu doar controlul varusului genunchiului dar posedă și o funcție
particulară:
este extensor al genunchiului în poziție de extensie dar devine
flector
dincolo de 30 de grade de flexie. Acest pasaj înainte-înapoi al
axului de flexie/extensie al genunchiului , se efectuează prin
balansarea condilului extern de care este separat de o bursă
seroasă.
Factori
favorizanți:
-
inegalitate de lungime a membrelor inferioare ( membrul inferior mai
lung este predispus)
- creșterea excesivă a forței musculare și
hipoextensibilitatea bandeletei ilio-tibiale
- proeminența
condilului femural lateral
- probleme de statică
plantară
Apariția acestui sindrom poate fi de cauze
multifactoriale putând include și erori de antrenament,
kilometraj excesiv, creșterea bruscă a numărului de kilometri
parcurși, cursă pe teren decliv.
Semne
clinice:
Durerea
este situată în compartimentul extern al genunchiului și
are apariție progresivă în afara practicii sportive ( coborât
trotuare, scări, poziție ghemuit).Examenul regăsește adesea un
genu varum asociat mai mult sau mai puțin unui calcaneum
varum.
Locul durerii
- Testul Noble. Noble a regăsit în studille sale un test de confirmare prezent la toți pacienții cu durere la presiunea pe condilul lateral al femurului între 30 și 90 grade de flexie a genunchiului. (Testul Noble sau Nobel Compression Test).
- Testul Renne: sprijin unipodal pe partea dureroasă, durerea se resimte de obicei în jur de 30 grade flexie genunchi.
Diagnostic diferențial:
•
menisc lateral
• sindrom rotulian
• patologie
peroneo-tibială superioară
• fractură de oboseală
Dar
anamneza și clinica sunt foarte specifice.
Tratament:
Faza
acută: în faza acută , durerea este de cele mai multe
ori rezistentă la tratament. In această fază se folosesc
punctele
trigger de declanșare miofascială a bicepsului
femural, mare fesier, vast lateral și a fasciei lata. Este faza
inflamației acute la nivelul inserțiilor elementelor pasive și
active ale bandeletei. Terapia manuală este cea mai utilizată în
această fază.
Ionoforeza cu dexametazonă poate fi utilă pentru
rolul antiinflamator.
Alergătorii trebuie informați în
această fază de tehnica mersului pentru a controla, căderea
pelviană, ridicarea pelviană și alinierea.
Procesul de
evaluare poate să includă « step-down test », cu control
video eventual pentru a aprecia mai bine controlul trunchiului,
bazinului și al genunchiului. Testul se folosește și ca
exercițiu în această fază.
Prin feedback video sau în
oglindă, se poate obține un mai bun control al genunchiului și
o corectare a alinierilor pentru
corectarea mersului.
De exemplu, alergătorii care prezintă un varus de genunchi majorat,
vor beneficia de această strategie.
Faza
subacută
Este
marcată de diminuarea durerilor și a inflamației. Se
poate administra o injecție cu corticosteroid, ghidată prin
ecografie, dacă durerea pe condilul lateral persistă.
Întinderile
(stretching) sunt indicate, aducând ameliorări semnificative de
amplitudine articulară . Pentru a diminua tensiunile pasive
la
nivelul bandeletei, se utilizează tehnici manuale de întindere sau
exerciții la nivelul fasciei lata, vast lateral și biceps
femural.
Faza
de recuperare a forței
Debutează
când amplitudinile progresează și simptomele diminuă Inițial
se pune accentul pe contracții isometrice și excentrice
a
segmentului posterior al fesierului mijlociu, punând accent pe
alinierea membru inferior - trunchi. Importantă este și
creșterea
forței musculare a marelui fesier și rotatorilor laterali ai
articulației coxo-femurale,
din cauza mai ales a unei rotații mediale mai ample la alergători
și de forța mai slabă a rotatorilor laterali întâlnită
frecvent la alergători.
Tipic, pentru alergătorii de sex
masculin, cei mai mulți care dezvoltă sindrom de bandeletă
ilio-tibială prezintă genu-varum și ei se pot antrena să
reducă acest genu-varum
, iar alergătorii de sex feminin să controleze adducția
excesivă a coapselor
(frecvent întâlnită la populația feminină), atunci când este
cazul.
Exercițiile permit diminuarea tensiunilor excesive pe
bandeletă și compresia sau frecarea anormală a condilului
lateral.
Faza
de reluare a alergării
Trecerea
la această fază necesită capacitatea de a putea
realiza exercițiile în kinetoterapie, fără durere.
Durata
totală a tratamentului poate fi până la 6 săptămâni , dar
este variabilă în funcție de sportiv.
Prima săptămână
poate include sprint-uri ușoare pe teren plat Alergarea în
coborâre nu este recomandată în primele 2 săptămâni .
Accentul
este pus pe controlul motor pentru a se putea concentra pe controlul
pelvian, al trunchiului și amortizare lejeră.
